Principala barieră de intrare pentru orice nou membru al comunității DIY este teama (uneori justificată) de a irosi timp și materiale. Această serie de articole detaliază soluții practice și metode eficiente de a evita orice potențială greșeală și a garanta un rezultat optim.
Una din problemele cel mai des întâlnite în proiectele de renovare interioară este apariția bulelor de aer sub stratul de vopsea și exfolierea acestuia de pe suprafețele vopsite. De cele mai multe ori aceste probleme apar la ceva timp după finalizarea lucrărilor, după ce vopseaua s-a uscat complet. Pentru a evita aceste potențiale neplăceri este bine să înțelegem care sunt cauzele ce duc la apariția acestor imperfecțiuni.
Umiditatea excesivă
În majoritatea cazurilor, umiditatea excesivă este cauza principală. Dacă încăperea nu este bine ventilată, și pereții sunt umezi (de obicei datorită condensului) stratul de vopsea nu va adera în mod corespunzător la suprafața pe care a fost aplicat și ulterior se va desprinde. Aplicarea vopselei pe suprafețele exterioare expuse acțiunii directe a soarelui poate avea același efect: vopseaua se usucă mult prea repede, iar reacția acesteia cu suportul este incompletă.
Pregătirea incorectă a suprafeței
O altă potențială problemă poate fi pregătirea incorectă sau incompletă a suprafeței. Înainte de a începe lucrarea de vopsire peretele respectiv trebuie să fie foarte bine curățat și nivelat, iar praful și resturile rezultate în urma acestei operațiuni trebuie să fie îndepărtate. Orice urmă de praf sau murdărie poate afecta aderența peliculei de vopsea și aspectul vizual al acesteia.
Amorsarea suprafeței
Aplicarea unei amorse este ultimul pas înainte de aplicarea vopselei. Acest strat intermediar oferă avantaje multiple, asigurând aderența corespunzătoare a vopselei la suport și reducând semnificativ consumul de vopsea.
Incompatibilitatea vopselelor pe bază de apă cu cele pe bază de ulei mineral.
! Este important de reținut că vopselele pe baza de apă nu pot fi aplicate peste vopsele pe baza de ulei. Pelicula de vopsea pe bază de ulei trebuie indepărtată complet, iar suprafața să fie apoi pregătită în mod corespunzător.
Vopseaua pe bază de apă/latex formează o peliculă mai subțire, cu proprietăți diferite decât cea pe bază de ulei, care, pe lângă faptul că este impermeabilă, este și mai dură. În momentul când apar schimbări de temperatură, stratul de vopsea pe bază de apă/latex se dilată sau se contractă (după caz), în timp ce finisajul pe bază de ulei rămâne rigid. Acest lucru cauzează desprinderea vopselei pe bază de apă / latex de pe suprafața pe care a fost aplicată.
Uscarea incompletă a straturilor intermediare.
O ultimă potențială problemă ar fi aplicarea mai multor straturi de vopsea, fără a permite însă fiecărui strat în parte să se usuce complet. Din acest motiv solventul aflat în componența vopselei nu are timp destul pentru a se evapora și pentru a permite vopselei să adere în mod corespunzător la suprafața respectivă, rezultatul fiind astfel apariția bulelor de aer și scorojirea stratului de vopsea.
Și totuși, care sunt pașii necesari pentru obținerea unei lucrări perfecte? Ne bucurăm că ați întrebat. Iată câteva sfaturi pe care să le urmați atunci când vă propuneți să vă renovați locuința:
Pregătiți suprafața în mod corespunzător.
Suprafața pe care urmează să fie aplicată vopseaua trebuie să fie foarte bine curățată de impurități și de orice urmă de grăsime. Dacă suprafața a mai fost vopsită răzuiți complet vopseaua veche. Toate crăpăturile și găurile trebuie să fie astupate cu chit, apoi suprafața respectivă trebuie să fie șlefuită, nivelată și apoi curățată, pentru a îndepărta toate resturile de praf. Suprafețele trebuie să fie complet uscate înainte să aplicați vopseaua.
Verificați temperatura și umiditatea atmosferică.
Evitați lucrările de vopsire la interior sau la exterior dacă umiditatea din atmosferă depășește valorile normale (40 - 70%), iar temperatura se situează în afara intervalului 10 - 29°C. Vopseaua aplicată în condiții de umezeală nu se va usca în mod corespunzător. Asigurați-vă că zona este bine ventilată sau, dacă aveți posibilitatea, folosiți un dezumidificator. Încercați, pe cât posibil, să nu vopsiți sub lumina directă a soarelui, vopseaua se va usca mult prea repede și va crăpa.
Folosiți întotdeauna o vopsea de calitate.
Vopselurile premium sunt în general mai durabile și mai rezistente, datorită elementelor aflate în compoziția lor. Asigurați-vă că vopseaua aleasă este potrivită atât pentru suprafața cât și pentru camera în care urmează a fi folosită. De exemplu, o vopsea pentru bucătării și băi are proprietăți specifice adaptate mediilor predispuse la umiditate.
Aplicați vopseaua în mod corespunzător.
Aplicați vopseaua fără să vă grăbiți, în straturi subțiri, uniforme și să lăsați fiecare strat în parte să se usuce complet înainte să-l aplicați pe următorul. Folosiți întotdeauna pensule sau role de calitate, care să nu lase urme și care să distribuie în mod omogen vopseaua pe suprafață, evitând totuși să treceți de prea multe ori cu pensula peste un singur loc.
Sperăm ca v-am fost de ajutor. Mult succes în proiectul dvs.
ro
en