Vopsele ceramice - Inovație și accesibilitate: Kober - vopsele lavabile si decorative

Vopsele ceramice - Inovație și accesibilitate

Ce este o vopsea ceramică?

Termenul „ceramic” se referă la integrarea unui element nou în compoziția standard a unei vopsele lavabile. Vorbim, desigur, despre microsferele ceramice, particule microscopice ce modifică semnificativ proprietățile funcționale și estetice ale vopselei. Acestea conferă vopselei o rezistență superioară la factori mecanici și chimici transformând o vopsea lavabilă obișnuită într-o soluție avansată de acoperire, cu proprietăți oarecum similare unei tencuieli decorative.


Cum funcționează?

Aceste microsfere ceramice sunt utilizate în diverse industrii pentru stabilitatea lor termică și mecanică. Procesele moderne de sintetizare facilitează obținerea unor particule extrem de fine, ce pot fi utilizate cu succes în compoziția vopselelor lavabile. Odată integrate, aceste particule formează o rețea densă la nivel molecular, ce asigură o protecție remarcabilă împotriva factorilor externi, și în același timp, contribuie și la o aderență superioară pe diverse tipuri de suprafețe. Dispersia uniformă în matricea vopselei oferă un aspect estetic excelent și crește senificativ durata de viață a finisajului.


De ce folosim vopsele ceramice?

Avantajele principale ale vopselelor ceramice țin de proprietățile adiționale pe care acestea le au față de o vopsea lavabilă obișnuită fără a crește dramatic costurile de producție. În esență obținem un produs semnificativ îmbunătățit din punct de vedere funcțional, la un preț similar cu cel al unei vopsele lavabile Premium.


Principalele avantaje:

  1. Rezistență excelentă la factori mecanici / agenți de curațare.
    Datorită compoziției specifice, vopseaua ceramică oferă o protecție excelentă împotriva acțiunilor mecanice și a spălarilor repetate (cu agenți de curățare casnici sau dezinfectanți pe bază de apă). Această proprietate de ultralavabilitate recomanda aceste produse pentru spații utilizate intens: holuri, birouri sau spații comerciale.

  2. Durabilitate și longevitate.
    Vopselele ceramice au o durată de viață mai lungă decât vopselele convenționale, reducând necesitatea de reaplicare frecventă. Acest lucru le face o alegere economică și ecologică.

  3. Versatilitate.
    Aceste vopsele pot fi aplicate pe o varietate de suprafețe, inclusiv beton, tencuială, zidărie sau gips carton. Deși inițial create pentru uz interior, proprietățile specifice ale microsferelor ceramice permit folosirea acestor vopsele și la exterior. Sunt disponibile într-o gamă largă de culori și finisaje, satisfăcând cerințele estetice ale oricărui proiect.

  4. Strat de renovare.
    Vopselele ceramice se folosesc frecvent ca straturi de renovare, structura peliculei permite efectuarea unor retușuri ulterioare fără ca acestea s
    ă fie vizibile după uscarea în profunzime.


Alte considerente:

Vopselele ceramice necesită o perioadă de timp mai lungă pentru uscarea în profunzime. Pelicula se maturează în timp, și este considerată complet uscată după 7 zile de la aplicare. Protecția maxima se obține după uscarea completă.

Datorită compoziției specifice este absolut necesar ca produsul să fie omogenizat foarte bine.

Mult succes în proiectul dvs.

 

 

 

Dezvoltat de Serenity Design

© 2025 - Toate drepturile rezervate S.C. Köber S.R.L